Anul tristetii

Albania anilor '80... Ţara celor 700.000 de bunkere şi a celui mai sângeros comunism european. Cu un dictator (Enver Hodja) paranoic şi criminal şi sute de mii de victime. O atmosferă sumbră, cu iubiri mistuitoare consumate pe furiş. Cu unfundamen-talism de stânga ce l-ar fi putut face invidios chiar şi pe Stalin. în spatele fiecăruia, poliţia secretă, monstruoasă şi brutală, manevrând conştiinţe şi anihilându-le. Prins între roţile dinţate ale acestei maşinării, omul nu mai înseamnă nimic. Ba chiar, valorează mai puţin decât un cartuş. Şi ajunge să-şi dorească singur moartea, cape o unică salvare. Aceasta ar fi, în esenţă, materia romanului "Anul tristeţii". Carte-rechizitoriu la adresa comunismului albanez. Şi, în acelaşi timp, romanul unei iubiri neîmplinite, cum a avut poate, fiecare dintre noi. Martie, 1997. Scene de coşmar, anarhie, foamete, zeci de victime. Guvernul este dizolvat. Spectrul secesiunii pluteşte deasupra Albaniei. Marile agenţii de presă transmit zi şi noapte. Rebelii din sud cer capul preşedintelui democrat Berisha. Occidentul ezită să intervină. Ce a radicalizat revendicările Sudului şi cum s-a ajuns, în câteva zile, la revendicări de ordin politic? Cine se află în spatele evenimentelor? Iată câteva întrebări care-şi pot afla un posibil răspuns în cartea lui Teodor Lato (el însuşi ministru în cabinetul Meksi, ultimul guvern al Partidului Democrat Albanez). Viitorul ne va da cu siguranţă un răspuns.